5 intrebari ale căror răspunsuri pot fi vindecătoare

În vara lui 2008 m-am luptat cu o depresie cruntă. Erau zile când nu reușeam să mă ridic din pat, să mă spăl, sau să beau apă. Totul mi se părea fără sens. Și nu aveam nici cea mai mică voință de a ieși din acea durere emoțională puternică, pur și simplu capitulasem în fața ei.

Puținele și singurele momente în care simțeam că sunt vie, prezentă cumva în viața mea, erau atunci când petreceam timp în grădina mea plină de trandafiri. 

Ceva se trezea în interiorul meu când le vedeam culorile, când le miroseam aromele lor delicate. Doar în acele momente licărea în mine dorința de a face ceva – ceva pentru acele flori delicate și parfumate, o mică bucurie pe care atunci nu mi-o puteam explica, de a-i îngriji, curățându-le frunzele uscate, dându-le apă, în timp ce stăteam cu picioarele goale pe pământ și eram mângâiată de soarele verii. 

Acum știu că Dumnezeu îmi vorbea atunci, cu blândețe, dar eu nu îl puteam auzi, scufundată în uitarea de Sine.

Timpul petrecut din când în când în grădina mea superbă nu reușea să îmi vindece suferința profundă. Mă pierdusem cumva de mine, mă înstrăinasem de tot. Iar doctorii îmi prescriau tot felul de pastile, de la care mie mi se făcea rău fizic. Așa că hotărâsem să nu le mai iau.

Au trecut așa săptămâni, luni chiar, până când am început cumva să îmi doresc să ies din acea durere sufletească profundă și să caut o soluție.  Intuiția îmi spunea că există o soluție, doar că cei la care mersesem până atunci nu o aveau.

Căutând pe internet, am găsit într-o zi un curs de mărgelit. Adică de făcut bijuterii cu pietre semiprețioase. Atunci nu am înțeles, dar acea nouă activitate, de a crea ceva care mă atrăgea foarte tare a fost primul pas important pentru vindecarea mea. 

Când eram mică îmi plăcea să creez lucruri frumoase. Mă atrăgeau culorile, armonia îmbinării lor, dar nici un adult prezent în viața mea nu mă îndrumase sau încurajase să fac ceva în acest sens.

Fusesem îndrumată să învăț, să-mi fac lecțiile, să îmi îndeplinesc îndatoririle casnice, să respect tot felul de reguli, unele pe care le consideram absurde. Singura activitate în care ai mei m-au încurajat și care îmi plăcea era cititul. Eram lăsată, chiar încurajată să citesc în puținul timp liber pe care îl aveam. Dar nu realizam că, prin citit și ulterior, prin filme, eu evadam într-o altă realitate, imaginară și fugeam de viața mea.

Întorcându-mă la momentul de acum 15 ani, când nu reușeam să ies din depresie, am realizat la cursul de mărgelit că descoperisem, după mulți ani,  ceva nou, care îmi stârnea interesul. Așa că, de la curs m-am dus la primul magazin de bricolaj și mi-am cumpărat cleștișorii pentru mărgelit, apoi câteva mărgele și accesorii metalice dintr-un magazin online.

Și am început să creez prima pereche de cercei, apoi o brățară și tot așa, uitându-mă la tutoriale video pe youtube.

Petreceam câteodată o noapte întreagă meșterind. Intram într-un fel de stare de flux, în care pierdeam noțiunea timpului, în care orice întristare sau îngrijorare dispărea și în care simțeam o bucurie ciudată, dar totuși oarecum familiară. După ore întregi de mărgelit, simțeam o energie și o bucurie extraordinară.

Încet, fără să-mi dau seama, într-o bună zi am realizat că îmi revenise pofta de viață! 

Devenisem din nou interesată să particip la viața mea. Îmi revenise bucuria de a trăi, de a fi prezentă în corpul meu, îmi revenise curiozitatea și energia de a experimenta. Și mi-am revenit! Nu cu pastile, ci făcând acea activitate creativă, copilărească, suficient de mult timp, ca vindecarea emoțională să aibă loc în interior. 

Am cercetat apoi ce anume mă făcuse să ajung în acea depresie, în acea stare pe care mi-o amintesc atât de bine azi, când vin către mine oameni, cu aceleași stări pe care le-am avut și eu și îmi cer ajutorul. 

Răspunsul e simplu, sau cel puțin acum îl percep așa. Doar că, nu l-am găsit ușor, pentru că mă înstrăinasem de mine, de esența mea, de cine tânjeam din ce în ce mai mult să fiu, să simt și să fac. 

Devenisem un om care, asemenea majorității, îndeplinea niște roluri, niște îndatoriri. Și atât. Pentru că nu mai rămânea niciodată timp să facă ce îi place, să fie cine vrea să fie. Și treptat, pur și simplu UITASE. Îmi pierdusem conexiunea cu mine însămi.

Depresia aceea cruntă s-a dovedit așadar unul dintre cele mai bune lucruri care mi s-au întâmplat. Pentru că, datorită ei, m-am oprit din “făcutul” vieții mele și m-am regăsit.

Poate că nu ai ajuns în acea depresie în care am ajuns eu acum 15 ani.  Poate că ai doar momente când pur și simplu nu îți găsești locul. Sau poate că simți o tristețe, o melancolie, o stare pe care nu o poți numi. 

Această stare care te încearcă uneori nu vrea decât să îți transmită un mesaj: “Reconectează-te cu tine!  Reamintește-ți cine ești, nu cine ți s-a spus că ești!“

Mai jos ai câteva întrebări care te pot ghida în drumul câtre tine însuți. 

Cu cât vei răspunde mai greu la ele, sau cu cât răspunsurile vor fi mai vagi, cu atât mai departe înseamnă că ești acum de tine.

Întrebările sunt foarte simple, dar puțini oameni reușesc să dea un răspuns imediat și detaliat, iar unii nu reușesc deloc.

Acum ai o extraordinară oportunitate să conștientizezi care sunt alegerile tale. Pentru că totul este o alegere. O alegere mai mult sau mai puțin conștientă.

MERITĂ să îți iei timp și să răspunzi cu sinceritate la întrebările de mai jos:

1. Care a fost ultimul lucru care te-a făcut să te bucuri din toată inima?

E ceva din viața ta? Sau ceva ce văzut într-un film sau pe rețelele sociale?  Dacă răspunsul este afirmativ la oricare dintre cele două întrebări, nu e cel potrivit. 

E important să fie ceva ce ți s-a întâmplat ție nu unui personaj văzut într-un film, sau o glumă bună citită sau văzută pe rețelele sociale.

2. Ce iubești cel mai mult la tine?

Da, poate că răspunzi mai greu decât la întrebarea Ce nu îți place cel mai mult la tine?  Tendința majorității oamenilor este să își concentreze atenția pe ce li s-a spus că au de schimbat la ei, de îmbunătățit. Acum nu la această întrebare ai de răspuns. Iar răspunsul vine din interior, nu din afara ta.

3. Ce îți dorești mai mult să faci când ai un pic de timp liber?

Dacă răspunsul este “să dorm” sau “să mă uit la un film”, e semn că ai tendința de a evada din propria ta viață, pentru că ești prea obosit ca să te mai poți conecta cu tine însuți. 

Imaginează–ți o zi ideală, atunci când ai tot timpul din lume, ce ți-ar plăcea să faci cu adevărat?

Fii specific, nu divaga. “Să călătoresc” sau “să citesc” nu sunt răspunsuri care să te aducă aproape de tine. 

De fapt, care sunt acele lucruri pe care ai putea să le faci chiar acum, dar nu ai timp pentru că îl pierzi în fața televizorului, sau pe rețelele de socializare?

 4. Ce ți-ai dori cel mai mult să faci în viață, dar ți-e teamă?

Ai uitat la ce visai să faci?  Sau nici măcar nu ți-ai permis să visezi? Pentru că alții ți-au spus că nu poți? Pentru că “viața e grea și trebuie să faci lucruri care nu îți plac, pentru că altfel nu vei supraviețui?”

Dar pentru asta suntem aici, oare? Nu pentru a face ceea ce ne dorim pentru a ne simți împliniți? Pentru a simți că totul are un sens? 

Întrebarea nu se referă neapărat la profesia ta, ci la ce poate că ți-ai dori să faci în timpul liber, dar ți-e teamă.

 5. Care este cel mai bun lucru care ți s-a întâmplat în ultimele zile?

De ce crezi că s-a întâmplat? Cum l-ai atras în realitatea ta? 

Întrebările de mai sus nu sunt formulate de către mine, ci de către Sean Stephenson, un omuleț extraordinar, de la care eu am învățat enorm, urmărindu-i conferințele și mesajele ani de zile și apoi aplicând informațiile primite de la el și transformându-le în cunoaștere, prin propria mea experimentare.

Sean s-a născut într-un corp diform, cu o maladie foarte rară și gravă, iar doctorii au spus că nu va trăi nici 24 de ore. El a trăit, în ciuda tuturor diagnosticelor medicale, 40 de ani.  O viață extraordinară.

Deși, din punct de vedere fizic, s-a chinuit toată viața, el a ales să trăiască în mod autentic. Conectat cu sine și ajutând mii și mii de oameni să își transforme viața.

Din păcate, conferințele lui nu sunt traduse, dar dacă știi limba engleză, îți recomand să urmărești măcar această conferință, în care el vorbește, printre altele și de întrebările de mai sus.  Și chiar dacă nu cunoști limba engleză merită să îl vezi pentru câteva minute, vorbind oamenilor, să îi simți energia extraordinară și să fii INSPIRAT

https://www.youtube.com/watch?v=gc0hoPfawuU

Contextul conferinței lui Sean este mai larg: CONECTAREA AUTENTICĂ CU CEILALȚI. 

Dar cum am putea să ne conectăm autentic cu ceilalți dacă noi nu ne putem conecta autentic cu noi înșine?

Din păcate, mulți dintre noi, avem nevoie să ajungem în depresii profunde, sau în suferințe fizice, ca să începem să ne conectăm autentic cu noi înșine. 

Pentru mine, depresia de acum 15 ani a fost una dintre cele mai mari binecuvântări ale vieții mele pentru că m-a readus înapoi la mine. 

Oferă-ți timp și răspunde la întrebările de mai sus. Nu trebuie, dar MERITĂ. Pentru că ele s-ar putea să fie primii pași în drumul înapoi către tine.

Și dacă încă nu te-ai înscris la mini-cursul meu gratuit, prin e-mail, ai aici link-ul de înscriere.

https://alinaroman.ro/minicurs/

Ai acolo informații prețioase despre cum să faci primii pași pentru a te conecta autentic cu tine. De tine depinde să transformi acele informații în propria ta CUNOAȘTERE.